(ANCHETĂ VIDEO) Mărturiile unor prostituate din Moldova: „plătim polițiștilor ca să ne lase să lucrăm”

Mulți spun că R. Moldova are locuri frumoase și acestea atrag turiști. Eu însă consider că majoritatea străinilor vin aici pentru prostituatele noastre care au împânzit capitala. Acestea prestează servicii sexuale ziua în amiaza mare, chiar sub ochii polițiștilor. Pentru ca să nu fie deranjate și amendate la fiecare pas, prostituatele se împart cu oamenii legii. După cum spun chiar ele serviciile nu sunt foarte scumpe, deci prin urmare turiștilor le este asigurat un sex ieftin, dar și plin de „surprize”.

sexx

În timp ce unele femei își vând corpul pentru că nu au altă posibilitate să-și hrănească copiii, altele se pare că o fac din plăcere. Majoritatea prostituatelor de pe marginea drumului sunt fără studii și nu-și găsesc locuri de muncă, iar cum sexul aduce mulți bani grămadă, fetele intră în acest business fără să stea mult pe gânduri, chiar dacă implică și multe riscuri.

Astăzi dintr-o simplă întâmplare am dat peste o anchetă/investigație realizată de echipa BASARABIA.MD în care sunt prezentate rețelele de prostituție din Chișinău până în cele mai mici detalii. Materialul are 25 de minute, dar eu l-am privit dintr-o suflare.

Eroina principală este „Baba Jenea”. O prostituată de peste 50 de ani, care practică această profesie de când R. Moldova și-a căpătat independența. Cel mai curios este că femeia are un fecior care în luna octombrie va face nuntă, iar ea muncește din greu să strângă bani pentru ca să aibă ce pune pe masă. Băiatul știe că maică-sa se prostituează și acceptă acest lucru, ba chiar o susține și o motivează să continue activitatea. Este o situație pe cât de șocantă, pe atât de dramatică… în ce zile am ajuns oameni buni?!

jenea

Pe lângă „Baba Jenea” mai sunt și alte câteva prostituate care povestesc amănunțit despre toate aspectele meseriei lor.

Chiar dacă investigația are mai multe scăpări tehnice și este realizată în limba rusă, vă asigur că merită toate cele 25 de minute din viața voastră pentru a vedea ce se petrece chiar sub nasul nostru.

ATENȚIE! Materialul conține și limbaj licențios…

P.S. Sunt curios care va fi impactul acestei anchete și cum vor reacționa cei care ar trebui să aibă grijă ca în R. Moldova să fie respectată legea.

Dorin Galben

One thought on “(ANCHETĂ VIDEO) Mărturiile unor prostituate din Moldova: „plătim polițiștilor ca să ne lase să lucrăm”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s