Zece porunci pentru a fi iubit …de ziarişti (şi situaţia din Moldova)

jurnalism

Am citit acum câteva clipe un articol de Corina Gonteanu, Prime PR, care a scris 10 porunci cum să fii iubit de presă. În mare parte sunt de acord, am decis să le pun şi pe blogul cu doi galbeni, dar şi să adaug nişte comentarii referitor la situaţia din Republica Moldova.
Să purcedem😉

1. Să fii mereu accessibil. Dacă eşti sunat de un reporter, răspunde imediat sau revin in maximum 15 minute, pentru că ziariştii au termene stricte, şi deseori sună cu puţin înainte de expirarea acestuia. Dacă te ocupi de PR-ul organizaţiei, a fi accesibil înseamnă şi a te asigura că presa are telefonul tău mobil, pe care poţi fi găsit şi seara sau în weekend.
În Republica Moldova lucrurile merg spre bine la capitolul accesibilitate. Tot mai mulţi ofiţeri de presă fie sunt obligaţi de şefi, fie din iniţiativă proprie, dar interacţionează des cu presa. Sunt însă nişte instituţii de stat cu probleme grave la acest capitol: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Inspectoratul Naţional de Patrulare (asta ştiu mai mult din spusele colegilor că eu nu prea scriu despre accidente), Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Calea Ferată din Moldova (acolo era straşnic, nu doar serviciu de presă nu aveau, dar nici unii responsabil nu doreau să vorbească).

2. Să realizezi că presa nu-ţi datorează nimic. Indiferent de rolul tău în societate, mass-media nu-ţi datorează articole, nu trebuie să mulţumească sponsorilor tăi, să te popularizeze pentru campania de 2%, nici măcar să vorbească despre subiectele de interes pentru tine. Dincolo de mandatul ideal de informare, treaba presei este să publice ziare şi reviste cu informaţii care îi atrag pe oameni să se aboneze sau să cumpere publicaţia, şi încurajează firmele să cheltuiască bani pe publicitate. E datoria ta să îi convingi că informaţiile prezentate de tine răspund acestor deziderate.
Oooooof, în Moldova e jale la acest capitol. Majoritatea ofiţerilor de presă consideră că trebuie să le publici informaţia. Eu nu ştiu, poate ei au ceva bonusuri din aceasta, dar unii se mai şi supără când nu le preiei ceea ce difuzează. Mai ales aruncă cu noroi în presă atunci când nu se publică informaţii despre câte medalii s-au luat la o olimpiadă sau alta, sautot felul de statistici fără noimă. Editorul meu de mii de ori mi-a spus: „Informaţia că în Bagdad e linişte nu e ştire. Normalul nu e ştire. Jurnalistul trebuie să atenţioneze asupra problemei”. Deci mai lăsaţi-ne să ne facem noi singuri treaba.

3. Să uşurezi munca jurnalistului, adică să fii disponibil pentru interviuri când poate el, nu când poţi tu, adică să-i oferi toate materialele de care are nevoie (grafice, fotografii, etc.) în formatul de care are nevoie, adică să-l întrebi tot timpul „Cum pot să vă fiu de folos?”
În Moldova există ofiţeri de presă din care uneori informaţia o scoţi cu cârligul. Ba mai mult, mi se întâmplă să-mi propună să sun la ministru sau viceministru eu singură. Mă scuzaţi, dar dumneavoastră pentru ce vă primiţi salariul din bugetul de stat?

4. Să-ţi ţii promisiunile. Dacă promiţi un răspuns până la 5.30, trimite-l până la 5.30, dacă promiţi un text de 400 de cuvinte, asigură-te că are 400 de cuvinte etc.
Oh, la noi măcar la solicitări de-ar răspunde unele ministere la timp ar fi deja un plus.

5. Să nu incomodezi. Una e să menţii legătura cu un jurnalist, şi alta e să-l vânezi cu telefoane şi să-l inunzi cu comunicate de presă, fie că au legătura cu munca lui, fie că nu.
Da da, unele instituţii de stat din Moldova trimit comunicate de presă despre nişte mărunţişuri. Uneori se mai întâmplă ca unii ofiţeri de presă să condiţioneze oferirea unei informaţii cu publicarea alteia, despre tot felul de campanii neinteresante pentru public. Sunt mia rare, dar sunt şi astfel de cazuri.

6. Să nu mituieşti. Chiar dacă s-a mai auzit de practica aceasta, cinele scumpe şi cadourile la fel nu pot să cumpere o relaţie, maximum un articol, şi asta oricum cu puţini jurnalişti. Obiectele promoţionale, florile, mărţisoarele şi felicitările sunt însă ok.
Se practică în Moldova acordarea cadourilor cu scopul de mituire. Cred că e doar cheltuială de bani din partea celor ce le acordă. Până la urmă tot editorul decide ce ştire să se scrie şi să se difuzeze.😉


7. Să nu te răzgândeşti.
Nimic nu e mai neplăcut decât să anulezi o prezenţă într-o emisiune, sau să trimiţi un comunicat şi apoi să-l retragi.
În Moldova nu prea au oamenii cultura de a-şi păstra opinia sau declaraţiile. Recent mi s-a întâmplat: rudele unui copil care a fost opărit la grădiniţă m-au rugat să fac public acest incident în ştire. Reporterul a discutat cu tatăl copilului, care peste câteva minute după ce a făcut declaraţii şi-a luat cuvintele înapoi refuzând să mai fie citat. Cât ţine de ofiţerii de presă, încă se mai întâlnesc cazuri când aceştia depind de şefi şi dacă se răzgândesc aceştia nu mai obţii o informaţie normală.

8. Să nu te superi dacă nu se scrie despre tine. S-ar putea ca subiectul să nu fie interesant sau să nu existe spaţiu datorită unor evenimente mai importante. Ai pierdut un articol. Dacă te superi şi faci scandal, s-ar putea să pierzi respectul presei.
Despre supărare am, scris mai sus. Sunt insuportabili supărăcioşii mai ales care muncesc în instituţiile statului.

9. Să revii cu noutăţi. Din când în când e bine să informezi despre progresul unui caz despre care s-a scris, despre o situaţie descrisă de presă.
E apreciabil că unele instituţii ale statulu ichiar informează despre continuitatea cazurilor. În special Procuratura Generală o face foarte bine.


10. Să nu ceri să verifici articolul.
Unii jurnalişti din România ţi-o vor permite, dar şi la noi există o reacţie negativă, pentru că pari să cenzurezi, să nu ai încredere, să nu fii transparent. Poţi însă să rogi jurnalistul să verifice preluarea corectă a citatelor pe care le-ai dat telefonic.
În Moldova sunt nişte persoane şi instituţii care doresc să vadă materialele înainte de publicare. E deranjant. Dar cel mai parşiv e când intervievatul intervine în text nu pentru precizări, ci pentru a reface textul aşa cum consideră el că ar fi corect din punct de vedere jurnalistic. O persoană care nu lucrează în domeniu şi se implică în textul meu îmi devine automat antipatică şi poate să nu mai spere la o nouă abordare din partea mea.

Astea sunt „poruncile” şi cred că dacă vor fi respectate cu „sfinţenie” de către ofiţerii de presă ne va fi mai plăcut să muncim împreună.😉

Mariana Galben

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s