Nativii ruși care vorbesc româna sunt sexy

Imagineână

Deci să dau o mică explicație titlului: în ultima perioadă orice lucru care provoacă plăcere îi face pe oameni să arate sexy, asta ca să nu fiu înțeleasă greșit pe parcursul textului🙂

Am făcut o constatare recent – un rus îmi devine brusc foarte drag dacă încearcă să vorbească româna. Antrenorul de la sala unde fac sport vorbește rusa, dar în timpul exercițiilor dă indicații în română fetelor care vorbesc româna, cum sunt și eu. De multe ori îmi zice: Mariana, nu mișca „poponița”!🙂 Are în vedere să nu mișc și bazinul când dă exerciții doar pentru talie🙂

Contabila de la serviciu este rusoaică, dar învață limba română la Casa limbii române „Nichita Stănescu” din Chișinău și ador cum se exprimă. Prenumele meu sună așa de drăgălaș în interpretarea ei, iar cuvântul „fetili”, când se adresează la mine și la colegele mele este preferatul nostru🙂

Unul din fotografii redacției la care lucrez este din familie de ruși și cunoaște foarte puțin româna. Niciodată însă, da absolut niciodată, nu ne-a cerut să-i explicăm în rusă ce fel de fotografie ne trebuie. Când îi scriem un mesaj gen: „Dă-mi o fotografie simbolică despre colaborarea interstatală între statul cutare și cutare” el recurge la Google translate ca să înțeleagă unele cuvinte.🙂

O colegă din presă, născută și crescută în Găgăuzia, când se află în compania vorbitorilor de română roagă ca discuțiile să fie anume în română ca să învețe și ea să se exprime (of, oare cum se învață româna în școlile alolingve?)

Un verișor de-al meu s-a născut și a crescut în regiunea transnistreană, a învățat la grădiniță și școală rusească, la fel și facultatea a făcut-o în rusă. Îi este greu să se exprime în română, însă la nunta sa m-a luat într-o parte și m-a rugat să-i spun un mesaj de mulțumire în română ca să se adreseze la sfârșitul nunții invitaților anume în această limbă.🙂

Zilele trecute eram în transportul public și alături era așezat un bărbat, i-a sunat telefonul și a vorbit în rusă, nu țin minte tema, dar știu că mi-a părut antipatic bărbatul când am auzit discuția. Peste câteva minute a sunat el pe cineva și s-a adresat în română, cu accent clar de rus, dar vorbirea era atât de plăcută încât nu mă săturam să-l ascult. A dispărut orice urmă de antipatie, iar când a pronunțat „Eu am să vă sun în prealabil” aveam impresia că m-am îndrăgostit… de exprimarea lui.🙂

Iat-așa părere am eu despre nativii ruși din Moldova vorbitori de română.

Mariana Galben

P.S.: Postarea mea nu are ca scop să convingă rușii din Moldova să vorbească româna, mai mult chiar, știu că cei care nu doresc s-o facă nu o vor face indiferent de ce am scris eu aici, doar am făcut o constatare.

3 thoughts on “Nativii ruși care vorbesc româna sunt sexy

  1. Trista postare. ceva ce ar trebui sa fie normal, devine ceva minunat de dragalas, doar pentru ca se incearca.

  2. Andrei, unii nici măcar nu încearcă și aceasta îi face să arate a nesimțiți. Totuși am să mă uit în continuare cu dragoste la toți rușii din jurul meu care vor face tentative să se exprime în limba mea în țara noastră.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s