Are nevoie Moldova de un complex penitenciar european când pe alocuri cetăţenii trăiesc în bordeie?

În Moldova va fi construit un complex penitenciar european. Interesantă iniţiativă, mai ales dacă ţinem cont de faptul că pe alocuri oamenii în Moldova trăiesc în bordeie.

Imagine

Guvernul va împrumuta 39 de milioane de euro pe un termen de 20 de ani, pentru a construi un complex penitenciar cu condiţii europene.

Printre altele, în Moldova 90% din vârstnici au pensia mai mică de 1000 de lei. Majoritatea femeilor care au născut au cea mai mică alocaţie pentru îngrijirea copiilor – în jur de 300 lei. Cele care au lucrat cu un salariu de 4000 de lei au alocaţia de 1500. Nu mai ştiu acum, dar în şcoala din satul meu natal mă îndoiesc să se fi înnoit clasa de calculatoare – eu terminasem 11 clase ştiind cum să mă joc pe calculator şi nişte programe pe care nu îneţeleg de ce le-am învăţat, gen Furnica şi Cangurul.

Ca să ajung şi la întrebarea din titlu: în astfel de condiţii Moldovei în primul rând îi lipseşte oare un complex penitenciar european? Avem în centrul oraşului Chişinău, chiar lângă reşedinţa preşedintelui şi lângă Palatul Republicii, unde au loc şedinţele parlamentare, un bărbat care de câţiva ani stă într-o colibă. Iar prin sate şi astăzi găsim moldoveni care locuiesc într-un bordei.

Video:

Mariana Galben

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s