Și iarăși despre jurnaliști

Imagine

În Republica Moldova, săptămâna începută la 22 aprilie este fierbinte. Jurnaliștii sunt pe jar. Caută declarații de la tot ce mișcă despre faptul că o anumită persoană nu poate ajunge prim-ministru. Bine, nu voi scrie despre aceasta, ci despre „colegialitatea” dintre jurnaliștii moldoveni. În fine, nimeni nici nu a zis că jurnaliștii neapărat trebuie să manifeste colegialitate și onestitate unul față de altul. (cred că eu am fost educată altfel și nu pot arunca pe nedrept cu acuzații în cineva).

Ca să nu scriu mult, fără exemple, căci nu este interesent, vă relev o situație cu care m-am confruntat personal. Am menționat, situația este fierbinte și jurnaliștii au de lucru. Astfel, de draga dimineață am început a suna politicienii pentru comentarii. Cred că de un anumit politician am dat eu prima și am obținut un comentariu interesant. Am dat știrea. Peste câteva ore mă pomenesc că informația este preluată de mai multe mass-media din țară, iar un coleg din presă făcând trimitere la mine (adică la organul de presă la care lucrez), obține un comentariu de la același politician că eu am interpretat și nu am înțeles corect cele spuse.

Nu mă laud, nu mă justific, dar nu am tendința să interpretez ceva. Ba mai mult chiar, orice discuție cu vreo sursă o înregistrez, ca mai apoi să nu greșesc ceva sau să omit. Politicianul cu care am discutat este unul dintre cei mai plăcuți, din punctul de vedere a interacțiunii cu presa. Nu mi-aș dori deloc să fiu nevoită să nu mai comunic cu o sursă bună. L-am contactat să înțeleg unde am greșit. Spre binele nostru, al cetățenilor, politicienii se mai răzgândesc (în caz contrar este vorba de tiranie), dar în cazul meu s-a dovedit că am avut nenorocul să-l contactez înainte ca dumnealui să se informeze destul și am primit un comentariu la care ulterior a renunțat.

Incidentul s-a dovedit a fi „dureros” pentru mine, am fost certată de editor, voi fi penalizată, dar așa și nu m-am dumerit unde am greșit. Am ascultat înregistrarea de vreo 20 de ori, și chiar acum dacă ar trebui aș scrie la fel știrea. Dar cea mai neplăcută a fost atitudinea acelor care au prezentat informația lor ca și cum eu am interpretat. Nu înțeleg care a fost câștigul lor personal. Ce ați vrut să demonstrați? Că pe mine m-a citit lumea mai întâi și voi ați mers din urma mea? Că v-a intrigat cum eu am scris titlul? Că mie mi-a dat în cap să-l contactez pe un specialist în domeniu și pe un politician înaintea voastră?

În fine, am ajuns să fiu pedepsită pentru o vină pe care încă nu o înțeleg. Și da, cred că îmi va fi incomod să-l mai contactez pe acest politician. În schimb am aflat la care organ media lucrează persoanele pe care trebuie să le evit.

M.

P.S.: Sper doar că meseria de jurnalist nu-i face pe oameni cinici și nesimțiți, ci că asemenea oameni se nasc așa.

One thought on “Și iarăși despre jurnaliști

  1. Nu stiu voi ce simtiti dar eu am o problema mare cu tara asta in special cu ministerul transporturilor: Drumul Pustuta – Cernuc – Salaj e plin de gropi care nu se mai pot nici macar ocoli si asta dateaza de 40 de ani pentru ca jumatate apartine judetului Cluj si jumatate judetului Salaj. Pentru numele lui Dumnezeu reparati-l odata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s