Ce nu-mi place mie la jurnaliștii moldoveni

Această postare apare ca reacție la faptul că m-am săturat de apucăturile a o bună parte dintre colegii mei jurnaliști. De la început spun, nu voi da nume, dar voi exemplifica totul foarte detaliat, încât cei vizați se vor recunoaște de la o poștă.

Imagine

Deci, ce nu-mi place mie la jurnaliștii moldoveni?

1. Întrebările nonsens.

Urăsc, da urăsc, când jurnaliștii pun întrebări, puțin spus, prostești. Vă cred că editorii cer să puneți asemenea întrebări, vă cred că organul vostru media rezistă datorită sensațiilor etc, dar chiar să n-aveți propria coloană vertebrală și propria logică. De exemplu, astăzi, 24 august, comuniștii au depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”, pentru ce au depus ei flori e altă poveste. Jurnaliștii l-au abordat pe liderul comuniștilor pentru declarații. O domniță reporteriță (la care mă voi referi la alt punct) l-a întrebat ce crede dumnealui despre „atentatul din seara vizitei doamnei Merkel”. Liderul comuniștilor a spus ce a spus, dar după ce a văzut că domnița insistă cu „și totuși, pe cine credeți că a atacat tânărul, pe cancelar sau pe premier” a spus că el nu știe și a întrebat dacă are altcineva alte întrebări. Eu aveam, ALTĂ ÎNTREBARE, dar a sărit o altă domniță, care l-a întrebat „și totuși dumnevoastră ce credeți despre acest atac?”.

Peste câteva minute vedem titlul-bombă: „Ce întrebare l-a supărat pe V.V.”. Oameni buni, normal că l-a enervat, eu personal eram gata să-i iau microfonul din mâna duduiei și să i-l bag în… locul de unde îi curg întrebările.

2. Furtul.

Jurnaliștii fură. Fură idei, fură surse, fură întrebări. Prima domniță pomenită și în punctul de mai sus practică furtul jurnalistic, adică fură întrebările colegilor. Și o face foarte iscusit. Ea e de la televiziune, se bagă în sufletul tuturor și e cunoscută de toți. Dar am înțeles de ce e cunoscută: ea mereu pune întrebări. (Din primul punct ați înțeles ce fel de întrebări pune când nu are de unde fura). A fost prin luna mai curent, eram la o ședință a unei comisii parlamentare și așteptam ca deputații să se elibereze. Aveam nevoie de un deputat liberal pentru a primi un răspuns despre „castrarea chimică”. Cât așteptam se apropie domnița de mine și mă întreabă pe cine aștept și de ce. Eu îi spun, colegial, poate fata are nevoie și ea de un asemenea material, și după ce iese deputatul mult-așteptat mă pomenesc că ea îi pune întrebarea mea, fix în fix cum i-am zis-o. Nici măcar nu a clipit, nici nu s-a uitat în direcția mea, în fine, am lăsat să treacă, pentru mine era important răspunsul și deloc nu contează de mă ține minte un deputat sau nu. Dar una e cert, data viitoare când mă întreabă domnița ce am de gând să întreb eu îi voi spune: „Care este poziția preferată pentru sex?”, să vedem dacă și atunci îmi fură întrebarea😉

3. Furtul 2

Sus am scris despre furtul de întrebări. Aici mă voi referi, dar pe scurt, la furtul ideilor, sau mai bine zis a știrilor întregi. Eu lucrez la agenție de știri, deci scriu pe scurt despre ceva. Televiziunile sau alte organe media pot să se inspire din ideile sugerate de agenții și să dezvolte subiectul abordat. Dar de obicei jurnaliștii sunt lenoși, maximum la ce îi duce capul e să facă un copy/paste și să prezinte textul drept creație proprie. Urăsc, da urăsc, când îmi văd textul și nu numai că nu sunt citată, dar în loc de numele instituției mele apare numele furătorului (!). E o lipsă totală de respect, de deontologie, iar managerii sunt fraieriți pe un capăt și plătesc salarii unor mediocrități ordinare.

4. Preluarea și citarea greșită.

Aceasta e chiar mai grav decât furtul. Cel mai parșiv te simți când un om cu care ai discutat și ți-a spus niște informații te sună și îți zice: „Ce ați scris? Eu v-am spus clar ceea sau cealaltă! Uitați cum dau cutare și vă citează!”. Și da, mai apoi vezi că un coleg ți-a luat informația, a scris-o cum i-a plăcut mai tare și ți-o bagă tot ție în „gură”.

5. Titlurile interogatorii.

Aș vrea ca semnul întrebării să fie interzis în titlurile de știri. Dragi deputați, vă implor, propuneți un proiect de lege prin care interziceți utilizarea titlurilor interogatorii la știri. Stimați jurnaliști, nu mai folosiți titluri cu semnul întrebării, se crează impresia că voi visați ceva și vă apucați a scrie știri despre aceasta.

6. Știrile din nimic.

Urăsc, da urăsc, știrile făcute din nimic. Ultimul exemplu este felul cum era îmbrăcată Angela Merkel când a poposit la Chișinău. Știți, nu s-a schimbat cu nimic viața mea când am aflat de la o televiziune că ea a venit îmbrăcată în alb și roșu (eu ca atare o văzusem la aeroport și în ultimul rând mi-a păsat cum era îmbrăcată). Iată dacă venea în haine de militar sau în costum național moldovenesc era să fie ceva interesant, dar așa, pur și simplu ați scremut o știre de nimic despre nimic.

7. Nesimțirea.

Mor de rușine când unii colegi de-ai mei își iau microfoanele sau dictafoanele din fața vorbitorilor. Câtă nesimțire tre să ai ca să începi să-ți strângi toate catrafusele când oamenii vorbesc. Chiar astăzi, la 2 din cele 3 evenimente la care am fost, cei de la televiziune se grăbeau tare să plece. Unde, în mama naibii, vă grăbiți, dacă voi aveți știri la ora 19.00?

Vorbea șeful-adjunct al Ambasadei Germaniei la Chișinău, în sală mai erau vreo 25 persoane, jurnalista de la o televiziune (publică) s-a plimbat juma de oră prin sală, i-a deranjat pe toți cu întrebări ca atunci când a început a vorbi adjunctul amabasadorului să scoată o persoană în coridor și pur și simplu să ia microfonul din fața omului când el vorbește. Germanii au râs, dar precis că au gândit foarte urât despre jurnalistele moldovene, mie mi-a fost rușine. Apropo, eu am făcut o știre mult mai bună, și nu mă laud singură pe mine, pur și simplu eu am ascultat oamenii care aveau ce spune fără să fie întrebați, iar ea îi scotea și îi interoga pe niște tineri care aveau o zi de când au venit în Moldova și nici nu știau încă ce să spună despre impresiile lor

Cred că mă opresc aici, parcă m-am mai răcorit puțin.

M.

P.S.: M-am referit doar la jurnaliștii moldoveni din motiv că nu-i cunosc pe ceilalți atât de bine. Dar după vizita aceleiași Angela Merkel cineva a scris pe facebook ceva de genul că nu doar jurnaliștii autohtoni sunt neprofesioniști, și cei străini tot ce au remarcat din vizită a fost informația despre gazonul furat și despre scaunul prea moale în care s-a prăvălit cancelarul federal.

2 thoughts on “Ce nu-mi place mie la jurnaliștii moldoveni

  1. Respect pru astfel de articol!!!
    Chiar si eu un simplu cititor de presa ma enerveaza la culme unele chestii,de obicei citesti o stire de la „jurnal”,pe urma mergi la „pro.tv”si dai cu nasul in aceeasi stire, adica exact cu acelasi text,fara schimbari ….si e clar ca nu mai are nici un rost sa mai vezi si alte posturi de inftie.
    Si atunci rezulta ca intr-adevar sunt oameni intamplatori care n-au nimica cu jurnalismul,ori ca sunt puturoshi si nu fac nimic.
    Halal de asa jurnalisti,RUSINE!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s