Secretul lui Dodon în această campanie electorală

După ziua de ieri, plină de emoții, speranțe și nerăbdare, azi, toată lumea este bulversată și nedumerită. Un Exit-Poll ratat și afirmații care peste care mai deochiate, dar Municipiul Chișinău vrea claritate. Sper ca azi să avem în față, ceea ce ne-am făcut cu propriile mâini.

În acestă campanie electorală am avut de toate: înjurături, batjocură, ceartă, fațărnicie și minciună. S-a gândit oare cineva la ceea ce crede lumea despre toate astea?! Poate toți de mult timp s-au plictisit de asta, deacum le stă în gât vorba goală spusă de politicieni la fiecare pas. Dar nu, nu s-au oprit aici, au mers spre realizarea scopului călcând peste mijloace (peste noi, oamenii).

Acum avem rezultatul pe care îl avem și de aici apare întrebarea : „Cine a lucrat cel mai bine în această campanie electorală?” Sigur, răspunsul e clar, PCRM, acesta în frunte cu Igor Dodon. PL s-a axat pe tineret, nu și ce?! I-au votat mulți, dar nu cât era necesar. PLDM  s-a axat pe toți, dar într-acelaș timp pe nimeni (trebuia o abordare mai serioasă a lucrurilor). Despre PD nici nu vreau să pomenesc, au avut o campanie seacă, ceea ce arată și rezultatele.

Cred că știu care este secretul lui Dodon și anume, CONCERTUL din PMAN. Acesta a fost organizat cu doar 2 zile înainte de alegeri, ceea ce înseamnă că cei care au fost acolo încă nu reușise să iasă din „trans” și în ziua alegerilor asta și-a spus cuvântul. Secret care a fost prezentat ca desert pe ultima sută de metri a campaniei electorale. Strategic au gîndit bine acest moment, rău că ceilalți nu au vrut să cheltuie bani pe ceea ce place lumii.

Rămâne să așteptăm rezultatele finale și să sperăm că noi toți am făcut alegerea corectă.

D.🙂

Realitatea este dură, dar mult mai dură este dreptatea. Fii corect față de tine și cu toți cei ce te înconjoară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s