Război și minuni electorale

Suntem în toi de campanie electorală, căci vin alegerile locale chiar săptămâna asta.

Astfel, încă de săptămâna trecută au ajuns la urechile mele niște zvonuri precum că în comuna Japca, raionul Florești, e mare „război” electoral și a apărut prin comună o poezioară denigratoare la adresa unuia dintre concurenți, care a fost primar în ultimii 8 ani.

În continuare redau conținutul poeziei:

De la un grup de săteni 

În sat la noi, gălăgia e în toi

Tudor Galben înfocat și-a vârât coarnele-n gard.

Strigă lumea-n gura mare: Scoate coarnele primare!

Ai să rupi în două gardul și pe ce vom lua altul?

Toți banii i-a cheltuit, la săteni nu s-a gândit,

Chiar și pe copii la școală i-a lăsat cu burta goală.

Cu-n butoi de vin curat el pe toți i-a îmbătat

Și atunci șiret de fire și-a umplut buzunarele bine.

Chiar și scumpa lui soție strigă tare: „TOTUL MIE!”

S-au urcat în cap la lume, sigur, acolo-i mai bine.

Primarul n-are rușine și nici minte-n scăfârlie,

Cu băutul și cântatul a pus în caloși tot satul.

Oameni buni din acest sat, cât se poate de răbdat?

Hai cu toții, împreună, să ne facem viața bună.

(Anonim)

Notă: Noi nu suntem rude cu primarul. În satul Japca jumătate din locuitori poartă numele Galben, dar nu sunt rude. 

Această poezie a fost agățată pe timp de noapte pe panoul electoral și a fost primită în plicuri de mai multe familii din sat. Deci, a făcut înconjorul comunei.

Eu credeam că una și aceeași persoană poate avea doar două mandate consecutiv și că anul ăsta nu va mai putea candida acest om, dar s-a adeverit că prin sate poate avea și 1o.

Ca să concretizez, ceea ce se spune în poezie pare adevărat. Chiar dacă nu mai locuiesc în comuna de baștină, mai aud ce se întâmplă pe aici, plus că în mediul rural e foarte greu să ai secrete și să faci ceva fără să te „știe lumea”.

Soția primarului este răspunzătoare de alimentele grădiniței din sat. Trageți singurei concluzii.😉

Azi am văzut și că se construiește ceva la Izvorul din Șleah, cum se numește la noi.
Interesant, cum de oare timp de 8 ani nu au fost bani pentru izvor, dar acum, cu câteva zile înainte de alegeri, au apărut ca prin minune?

 

Despre „minunile electorale” a scris și D. în postarea anterioară.

Propun să schimbăm legislația, și să avem mandate de câte un an, alegeri mai des, și doar așa vom avea drumuri cât de cât mai cârpite, izvoare amenajate, copii pe la școală mai hrăniți, poezii populare interesante și alte minunății.

M.

P.S.: Trebuie de socotit chiar, am avut mai mult de pierdut sau de câștigat de la campania asta electorală continuă.😉

6 thoughts on “Război și minuni electorale

  1. tot ce ati scris nu este corect…..nu duceti lumea in eroare…trebuie mai intai sa va ginditi bine ce scriti…..sunt sigura ca nici voi nu credeti in ceea ce ati scris,dar lumea nici atita nu crede…..lasatil pe DOMNUL GALBEN in pace ca este un om cu inima mare si suflet curat….este stimat de sateni si va fi stimat…..SUCCES DOMNUL GALBEN CAPUL SUS SI MERGETI INAINTE CA NOI VA STIMAM MULT!!1

  2. În primul rând, pute-ai să te prezinți (ca anonim pot și eu spune multe),dar uite că eu am curajul să spun cine sunt și să răspund pentru ceea ce scriu. În al doilea rând învață puțin gramatica, pentru ca remărcile stupide să le scrii cel puțin corect. În al treilea rând, ceea ce am scris este un material analitic și nu o poveste pentru copii anonimi. Eu nu sunt sigur multstimate anonim că poți citi bine, dar să-mi spui mie ce, cum și despre cine să scriu (!) poți cu atât mai puțin. Succese la gramatică😉

  3. Intradevar D.Galben merita multa stima si ceea ce ai scris nu e adevarat .SUCCESE DOMNUL GALBEN!!!!!!!

  4. Îți mai vorbesc odată: Ceea ce am scris eu aici, este un material analitic (au apărut întrebări, eu am încercat să dau niște răspunsuri). Materialul analitic nu este neapărat corect, este o opțiune a mea și cu asta-i tot. Fiecare om are opțiunea sa, inclusiv și tu… Respect fiecare opțiune și aș vrea să fiu răsplatit cu aceeași monedă. Cu asemenea susținători succesele îi sânt garantate, nu dispera atât🙂 Faptul că scrii ca anonim, îți descrie pe deplin personalitatea (care este 0, bănuesc).😉

  5. Si totusi daca va considerati mai deptept(a) ca mine de ce nu v-ati prezentat ca a-ti scris ca va prezentati?Mersi de sfat sa invat gramatica,dar cu parere de bine am invatat-o.Si tine minte ca stiu si a citi bine….Si ti-am zis ca nu este corect ce ai scris(tu anonimule)….Ceea ce a-ti scris aici si in scrisorile pe care le-ai pus la portile oamenior nu va schimba nimic intre D.GALBEN si lumea din sat…Este stimat si va fi stimat de sateni…Si cred ca daca ve-ti mai scri odata nu ve-ti uita sa va prezentati,ca parca citesc bine dar nu am vazut sa scris vreun nume …Eu l-am sustinut si il voi sustine pe D.GALBEN ca este un om bun si stimat…Si sper ca va cistiga ca nimeni pina acum nu a dat dovada de un primar asa de BRAVO ca D.GALBEN…Asa ca nu va pierdeti timpul sa mai scriti scrisori anomine despre el ca nu va schimba nimic….EL A FOST SI VA FI CEL MAI BUN PRIMAR DIN SAT….SUCCESE MARI DOMNUL GALBEN…..CAPUL SUS SI MERGETI MAI DEPARTE….

  6. Eu am impresia că vorbesc cu o „turcoaică”. Dacă nu ai observat îți răspunde blogul pe care îl citești, tot în informația despre acest blog este și informație despre moderatori, așa că poți vedea acolo cine îți scrie. Mai rău că despre tine nu pot afla nimic.😦
    Acum despre scrisoare: Nu am idee cine a scris capodopera (drept vorbind nici nu mă interesează), dar știu că mulți oameni din sat au primit-o chiar acasă și evident că am găsit aici ceva cu ce pot informa lumea despre cum se face o campanie electoarala la sat. Nu ma îndoesc că primarul este „Bravo”, dar eu am scris aici ca fiecare să-și poată crea concluzia sa. Privitor la gramatică, mă bucur c-ai ascultat sfatul (merită să mai faci puțină). Văzând cum scrii mi se face jale (în locul tău m-aș limita la câteva cuvinte, dacă nu la unu doar: „Scuze”). Ai scris de atâtea ori „capul sus” că mi s-a creat impresia că la dânsul capul este undeva pe jos.🙂 Să crești mare, poate odată cu asta…😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s