Scoală, wăi, în picioare!

Am urcat şi eu într-un troleibuz de-al domnului Chirtoacă, să simt cum e în troleibuz nou-nouţ! 😀

La ultima uşă era plin de soldaţi! Urc şi când-colo aud: „Scoală, wăi, în picioare!” şi „Aşezaţi-vă, domnişoară!”

Eu zic că n-am mult de mers şi nu simt nevoia să mă aşez, soldatul însă a insistat şi „m-a aşezat”! 😀

Mă simţeam vinovată faţă de soldăţelul care a fost ridicat de pe scaun de către superior! Precis că el era mai obosit decât mine.

Cam nu sunt de acord cu cedarea locului doamnelor şi domnişoarelor doar fiindcă s-au născut fără penis! 😉

Într-o zi mi-a spus un cunoscut că o doamnă a alergat şi s-a aşezat repede pe locul eliberat în microbuz dându-l pe dânsul la o parte cu remarca: „Eu sunt doamnă!”

Sunt aproape convinsă că acea doamnă se indignează şi se simte discriminată că nu-i angajată la anumite posturi sau că-s prea puţine femei în politică, etc.

Cum se numeşte asta atunci? Nu vrem să fim discriminate, dar ne purtăm ca nişte neputincioase cărora le e mai greu decât bărbaţilor să stea în picioare sau să-şi deschidă singure uşa, sau să-şi ducă gentuţa?

Dar faza cu dusul gentuţei e de-a dreptul tâmpiţică!

Iese lumea la întâlnire şi peste tot vezi băieţi cărând gentuţe „feteşti”!

Mai putem cere să fim egale cu bărbaţii dacă n-avem putere să ne ducem nici propriile gentuţe? (luaţi-le mai mici în aşa caz) 😉

O rugăminte către bărbaţi: Nu ne mai cedaţi locul în transport – dar cedaţi-ne locuri în Parlament, nu ne mai deschideţi uşile încăperilor – deschideţi-ne „uşile” Puterii, nu ne mai căraţi gentuţele, chiar dacă vedeţi că ne prăpădim cât îs de grele, căci doar aşa vom deveni mai puternice.

M.

P.S.: Când vedeţi că unul vrea să cedeze locul unei domnişoare/doamne  în putere, strigaţi odată: „Stai, wăi, aşezat, că toţi suntem egali!” 😉

P.P.S: Tot ceea ce am scris n-are valoare în legătură cu persoanele cu dezabilităţi, atât bărbaţi, cât şi femei!

Anunțuri

10 gânduri despre &8222;Scoală, wăi, în picioare!&8221;

  1. Super articolul!!! Imi place cum ai abordat tema … dar oricum barbatii vor sa ne stie mai slabe… cum ne vad mai descurcarete si nu le cerem sa ne duca gentutsa… o zbughesc la alta neputinciosa…

  2. De parca vad ca trece un timp si fata care a scris acest articol la 30 de ani va sta si va plinge ca n-are barbat, n-are familie si celelate…
    Dar cel mai tare imi pare rau de „barbati” care nu au curaj sa arate unei femei unde este locul ei.
    Concluzia: stai fata draga acasa si nu cata usile Parlamentului.

  3. Pe dumnevoastră personal vă va afecta cu ceva faptul că voi fi eu singură şi voi plânge?
    Concluzia: De-ar fi toate fetele deştepte şi cu demnitate astfel de bărbaţi nu s-ar mai înmulţi!

  4. „Comentariul tău e în așteptare”
    …poa’ să treacă, dar poa’ să şi nu treacă! Deci n-aveţ’ încredere în noi?!

  5. faza cu gantutele ma facut sa rid si eu,nu am dus niciodata geanta unei domnisoare,in primul rind nu e politicos in al doilea nu e accesoriul unui barbat.Bravo auorului acestui articol si cit mai multe de acest gen.Succese in continuare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s