Tu ai cetățenie românească?

Într-o discuție pe facebook am remarcat cum o persoană întrebă pe altă persoană: Tu ai cetățenie românească? Ce sânge îți curge în vene?

Întrebările mi-au părut aspre și pline de ciudă!

Asta m-a făcut să-mi amintesc că odată o persoană m-ar fi învinuit că având cetățenie românească la alegeri alerg și-mi dau votul pentru unii alde Băsescu iar ei mai apoi au de suferit, m-a învinuit fără să cunoască ceva despre mine.

Declar sus și tare: N-AM CETĂȚENIE ROMÂNEASCĂ ȘI NICI N-AM SOLICITAT!

Mai ieri m-am implicat într-o discuție despre identitatea mea și am zis că m-am pierdut.

Mulți afirmă că nu există moldoveni ca națiune (eu sunt un nimeni ca să le pot replica ceva), că toți moldovenii sunt români (desigur înafară de cei care provin din ruși).

Atunci mă întreb, ce naționalitate are un copil născut dintre un român și un rus, spre exemplu?

Din discuția avută mi-au spus că eu pot să mă consider româncă, dar că sunt liberă să mă cred ce-mi poftește inima.

Tot pierdută sunt!

Să mă consider româncă?

Părinții îmi sunt moldoveni (adică nu-i nici unul rus, ca să nu vă induc în eroare cu exemplul de mai înainte), presupunem că avem rădăcini evreiești, dar nu putem afla concret deoarece nu s-au păstrat arhivele. 

Tot în discuția despre identitatea națională am spus că nu cunosc limba română la perfecție (nu cunosc nicio limbă ideal), fac greșeli, mai ales calchieri din rusă foarte multe, nu mă pot lăuda cu un vocabular super bogat și din istoria românilor am scăpări (ca și din cea universală, memorarea cifrelor, deci anilor, n-a fost niciodată punctul meu forte), astfel eu nu mă pot identifica nici cu românii nici cu rușii.

Cunosc ambele limbi în egală măsură (în rusă fac mai multe greșeli când scriu, în română când vorbesc), îmi plac și românii și rușii, mă regăsesc și în unii și în ceilalți, n-aș vrea să fiu nevoită vreodată să aleg pe care să-i iubesc și pe care să-i urăsc.

M-am simțit jignită când am fost acuzată că aș avea cetățenie românească și votul meu le-ar face rău celor de peste Prut, mă simt jignită când mi se spune că vorbesc stâlcit (eu știu asta! nu e nevoie să mi-o spună fiecare român la tot pasul, aș vrea să văd cum ar vorbi cei care-mi fac observație dacă ar crește până la maturitate auzind și vorbind stâlcit limba maternă), mă simt jignită când sunt întrebată ce fel de sânge îmi curge prin vene, mă simt jignită …

M.

P. S.: Nu voi da posibilitatea nimănui să mă acuze că am cerut și redobândit cetățenie românească pentru a pleca în țările europene, eu pur și simplu nu voi solicita cetățenie românească.

3 thoughts on “Tu ai cetățenie românească?

  1. Mariana, identitatea naţională este o chestie pur individuală şi aceasta nu trebuie să privească absolut pe nimeni altul decât pe individ. Nici părinţii, nici statul, nici altă persoană nu trebuie să intervină în aceasă problemă pur personală şi să-ţi spună ce eşti tu de naţie. Identitatea naţională ţine în primul rând de CULTURĂ, şi nicidecum de apartenenţa prin rudenie la un grup etnic sau altul. Nu suntem animale ca să ne grupăm pe rase. Suntem oameni, şi ceea ce ne deosebeşte pe noi unii de alţii este cultura noastră a fiecăruia (cultură pe care am asimilat-o de la un popor concret, nu abstract), şi nu compoziţia sângelui care ne curge în vene, culoarea pielii sau forma nasului. Orice grup etnic are o limbă, istorie, tradiţii, şi e la discreţia individului să adopte anumite valori culturale sau nu.
    Am abordat ieri tema identităţii – o temă foarte sensibilă, de altfel,- nu pentru a jigni sau a condamna pe cineva pentru că nu-şi cunoaşte suficient limba şi rădăcinile istorice şi culturale (printre altele, nimeni dintre noi nu este perfect la acest capitol, chiar şi subsemnatul :)), ci pentru a accentua că tocmai ignoranţii aceştia, de regulă, fac parte din categoria persoanelor care se consideră moldoveni ca grup etnic distinct de cei care îşi spun români. A te declara moldovean înseamnă să aparţii unei comunităţi etnice distincte, constituite istoric şi cultural în acest spaţiu, comunitate care are limba, isoria, tradiţiile sale. Pe toate acestea noi nu le avem începând de la limbă, şi deci nici nu ne putem considera altceva decât români, prin cultură.

  2. Sergiu, nu m-am simțit jignită când am citit starea ta, (să mă simțit așa eu te blocam pe facebook, că eu îs rea)😀 Eu mă simt jignită de cei care mă corectează într-un mod parșiv, de parcă ei sunt atoatecunoscători, și nu-mi place să mi se fluture pe la nas cetățenia asta românească pentru care nu am ridicat niciun deget ca să o obțin.

  3. Eu nu am cetăţenie română, Mariana, şi nici nu am de gând să mă umilesc s-o cerşesc de la nişte autorităţi arogante, înghesuindu-mă printre cei care urmăresc s-o dobândească cu orice preţ. Consider că statul român are obligaţia morală să-mi restituie ce mi s-a luat cu sila într-un moment istoric, dar asta-i altă poveste…
    Mi-ar fi plăcut să mă contrazică cineva referitor la constatarea mea despre identitatea „moldovanului”, dar discuţia a luat o altă întorsătură. Ei bine, rămânând la tema identităţii naţionale, aş vrea să fac o mică paralelă cu lumea fizică, materială. Cred că nu vei nega că noi, fizic, suntem ceea ce consumăm, adică, asimilând alimentele pe care le consumăm, la nivel calitativ (de organism viu) devenim ceea ce suntem. Totuşi elementul de bază rămâne ceea ce consumăm. Tot aşa şi în plan spiritual, individul nostru este constituit din elementele culturale pe care le consumăm. Cineva consumă mai mult, cineva consumă mai puţin, cineva în genere preferă să stea veşnic flămând şi să ţină regim de slăbire…🙂 Aici ar fi valabilă fabula ceea cu măgarul care a murit de foame, deoarece nu ştia din care căpiţă de fân să mănânce, alergând de la una la alta. Dar, până la urmă, decizia aparţine măgarului.
    Sunt pentru libertatea alegerii: dacă omul a ales să se alimenteze dintr-o singură sursă (spirituală) sau din mai multe, e treaba lui. Dacă a hotărât să stea flămând, la fel este treaba lui personală şi numai el va suporta consecinţele, dar nimănui nu-i este îngăduit să se amestece în alegerea pe care a făcut-o.
    Cei care neagă existenţa unei crize identitare la noi au tot dreptul la aceasă opinie, tot aşa cum au dreptul la opinie cei care strigă cu durere sinceră (nu mă refer la diferiţi speculanţi politici care profită de orice ocazie de criză de orice natură) că cultura noastră e pe patul de moarte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s