Reporter bătut de slujitorii bisericii

Of, şi mi-am zis că nu mai vreau să scriu despre biserică şi despre slujitorii acesteia, dar e imposibil!

Chiar acum am citit că un reporter de la curaj.tv a fost bătut de către nişte oameni care construiesc ilegal o biserică într-un parc.

Se construieşte ilegal!!!

Eu înţeleg că oamenii au nevoie de lăcaşuri pentru a se ruga, iar slujitorii bisericilor (mai ales) de lăcaşuri pentru adunarea pomenilor (citiţi cererea de pomeni), dar oare ne va mai fi a ruga şi a merge la biserică atunci când ne vom chinui toţi de boli respiratorii din cauza că s-au tăiat copacii şi ni s-au construit biserici în locul lor?!

Nu încercaţi să mă convingeţi nimeni acum că preotul care încalcă legea o face din mare dragoste pentru oameni şi din mare grijă pentru mântuirea sufletelor lor! Nu cred!!!

În schimb cred că iubeşte banii (nici nu-i de mirare, eu tot îi iubesc) şi vrea să-şi construiască biserică pentru a avea un loc stabil de „dijmuială” a enoriaşilor.

Acum problema principală: reporterul bătut!

Nu ştiu dacă a participat şi preotul la uciganie (puţin probabil, ei se pricep numai la manipularea credincioşilor), dar e cert că tânărul a fost bătut de bărbaţii care construiesc biserica (deci şi ei slujitori ai bisericii, nu?).

Numai nu-mi spuneţi că preotul nu are nimic cu ceea ce fac constructorii! El i-a angajat (dacă nu construiesc biserica de pomană cumva), el le predică, el îi îndeamnă!

Eu sunt împotriva construcţiei bisericii în parc, şi în special împotriva tăierii de copaci pentru a o construi (biserica în sine nu mă afectează cu nimic, doar vreau să fie lăsaţi copacii la locul lor), şi m-aş împotrivi dacă s-ar construi acolo şi o discotecă, şi un magazin, şi un complex sportiv. Oraşul trebuie să aibă parcuri, oamenii trebuie să aibă unde se plimba, alerga, săruta la urma-urmei!

Şi sunt împotriva bătutului de reporteri doar pentru faptul că filmează şi mediatizează o ilegalitate!

Să-nţeleg că slujitorilor bisericii li se permite orişice, ei doar sunt cu Doamne-ajută?!

M.

P.S.: S-a adeverit că a fost bătut de enoriaşi chiar!!! 

3 thoughts on “Reporter bătut de slujitorii bisericii

  1. zidarii nu-s in nici un caz slujitori ai bisericii…doar angajati ai firmelor de constructie..asta inseamna ca trebu totusi de vazut ce s-a intamplat cu adevarat si daca biserica chiar e implicata…

  2. Da, trebuie de văzut, dar eu am remarcat acolo: preotul i-a angajat, dacă a făcut-o! Credeţi că a apelat la o firmă de construcţii? Eu nu atac biserica, doar acţiunile celor care o slujesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s