Preşedintele va fi contestat de intelectualitate?

123

Recent am avut nevoie, pentru echilibru, să găsesc personalităţi care o susţin pe candidata PAS la prezidenţiale, Maia Sandu, dar şi personalităţi care se exprimă pentru candidatul PSRM, Igor Dodon. În primul caz aveam ofertă doldora, în cel de-al doilea – nişte feţe bisericeşti, un interpret puţin cunoscut şi un oarecare rapper deloc cunoscut.

Aici am început să-mi pun întrebări. Cum va arăta Preşedinţia condusă de Igor Dodon? Cui va da viitorul preşedinte decoraţii şi ordine dacă toată intelectualitatea îl va boicota? Va fi el invitat la vreun jubileu al marelui Eugen Doga spre exemplu? Va participa la vreo conferinţă organizată de oamenii creaţiei? Va fi invitat de onoare la vreun festival?

Sincer, mie mi-ar fi ruşine să devin preşedinta „prostimii”. Înţeleg că un om avar de putere devine orb, dar nici chiar să vezi că nu eşti dorit de intelectualitatea ţării pe care vrei să o conduci şi să insişti practic cu acelaşi mesaj. Cel puţin aş renunţa la manipulări şi minciuni. Dar de unde?

Despre Maia Sandu

1

Din zecile de atacuri la adresa candidatei Partidului Acțiune și Solidaritate la prezidențiale, Maia Sandu, cel mai josnic mi se pare accentul pus pe faptul că ea nu are soț și copii. Cred sincer că o persoană are libertatea deplină să decidă dacă vrea să-și petreacă viața cu cineva sau preferă să fie singură, dacă vrea să dea născare copiilor sau nu planifică să o facă.

În același timp, sunt printre puținele persoane care niciodată nu întreabă o femeie când are de gând să facă un copil. Știu că există tot felul de probleme de sănătate care uneori nu permit cuplurilor să aibă copii, și aceste probleme sunt dureroase, iar accentul pus pe lipsa copiilor este josnic și nedemn.

Nu cred că pe un om îl caracterizează faptul dacă are sau nu copii. Îmi amintesc de o femeie din comuna mea natală, care din cauza unor probleme de sănătate nu a putut da naștere niciunui copil. Această femeie era bună ca o pâine caldă, iubea toate ființele vii și nu ar fi omorât nicio muscă. În schimb știu un cuplu, cu cinci copii, iar ei, fiind părinți, nu ieșeau din beții și erau de o răutate incredibilă. E clar că aceasta nu înseamnă că toți cei cu copii sunt răi sau invers, dar insinuările, precum că o femeie fără copii nu ar putea avea grijă de țară, sunt prostești. Mă scuzați, dar cred că doar persoanele deloc inteligente ar putea crede astfel de inepții.

Eu o văd pe Maia Sandu ca pe președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, care tot e fără soț și copii, tot de formare este economistă, iar prima decizie luată în calitate de președintă a fost diminuarea în jumătate a propriului salariu. Oare de ce o fi făcut-o, cum credeți?

P.S.: Dacă nu aș fi avut o opțiune politică deja luată pentru alegerile prezidențiale, acum aș fi fost sigură pentru cine votez. Consider că atunci când în trecutul și prezentul unui om nu găsești nimic rău începi să inventezi minciuni și inepții, iar acesta e un semn că omul este curat.

Despre abandonarea copiilor

copil

Cazul mamei care și-a aruncat pruncul la urna de gunoi ne-a marcat pe mulți. Recent am văzut și o petiție online privind instituirea boxelor unde pot fi abandonați copiii nedoriți de părinți. Deși inițial am susținut ideea acestei boxe, în timpul unei discuții m-am lăsat convinsă că nu este cea mai bună opțiune.

Am aflat că Federația Rusă a renunțat la aceste boxe pentru a descuraja abandonul copiilor. Mai mult chiar, în Rusia s-a instituit obligația pentru mamă să achite, lunar, o pensie alimentară pentru copilul abandonat. Banii se depun într-un cont, iar la majorat, când copilul este nevoit să părăsească instituția în care a crescut și practic rămâne în drum, primește această sumă care îl ajută să-și pună o bază. Fiindcă legea a fost adoptată recent, are efect retroactiv. În Rusia deja s-au depistat cazuri, când mai mulți părinți care în trecut și-au abandonat copiii, fiind acum somați să le ofere o sumă destul de măricică, îi iau în familie.

Argumentul că dacă ai născut un copil porți responsabilitate pentru el, indiferent dacă vrei sau nu, mi-a părut foarte plauzibil. Statul nu-și permite, din impozite, să întrețină copiii abandonați sau să le ofere susținere și când aceștia ajung la majorat.

Din punctul meu de vedere, aceasta înseamnă echitate. Nu înțeleg doar de ce numai mamele sunt obligate să achite pensia dată. Poate fiindcă tații sunt greu de depistat în cazul copiilor abandonați.

Sper vreun deputat de la noi sau chiar vreo fracțiune să înainteze o astfel de inițiativă. Din punctul meu de vedere, obligația de a achita lunar o anumită sumă le va face pe mai multe femei să se gândească de câteva ori înainte de a-și abandona copilul.

Mariana Galben

Mă lepăd de feminism

fem

Acest articol mi se cocea în cap încă în perioada scandalului cu „violul de la Orhei”. Când cineva din militanții pentru feminism i-a dorit jurnalistului Pavel Păduraru (care s-a încumetat să prezinte o altă fațetă a istoriei) să fie violat el și toată familia lui, mi-a m zis că niciodată nu voi folosi termenul de „feminism” în raport cu mine, deși viziunile feministe mereu le-am avut. Nu vreau să mă identific cu oamenii care își permit să vorbească astfel.

Însă ultima picătură care m-a făcut public să mă dezic de feminism a fost o postare făcută de Viorel Mardare despre lansarea vinului „Maluri de Prut”. Din punctul meu de vedere postarea este haioasă, cam ca multe altele ale lui Viorel, pe care le citesc cu plăcere și care mă fac să descrețesc fruntea. Dar promotorii drepturilor omului au găsit expresii sexiste acolo și s-a început „un borș de Doamne Ferește” cum s-a exprimat chiar autorul.

Cinstit, stimați promotori ai drepturilor omului și ai feminismului, știți de ce idealul vostru încă mult timp va sta înglodat în noroiul moldovenesc? Din cauza voastră! Eu cu plăcere urmăresc postările lui Viorel și ale altor oameni care mai și glumesc, iar pe majoritatea dintre voi fie v-am scos din lista de prieteni, fie din opțiunea „urmărește”. Nu știu dacă atitudinea voastră a făcut vreun bine ideii de promovare a egalității de gen și a condamnării limbajului sexist, cert e că în cazul meu m-a făcut definitiv să nu vă susțin demersul.

Oare e greu să fiți diplomați?

Idee n-am cum voi, cei care condamnați limbajul sexist, comunicați cu prietenii. Fiindcă eu cu prietenii fac glume, muuuulte din ele fiind sexiste, xenofobe (dar sunt glume!!!). Eu mai bârfesc alte persoane, ceea ce e sexist. În mediul privat mă dau cu părerea, deseori sexist și discriminatoriu. Dar niciodată nu voi ieși în public să spun că, spre exemplu, o politiciană mai bine ar sta acasă că e prea bătrână ca să candideze la primărie sau alta să nu candideze la președinție căci n-are copii.

Poate mai bine vă axați pe persoanele publice care fac declarații sexiste în public, dar nu pe oamenii care se exprimă pe facebook? Eu nu vreau să mă tem mâine-poimâine să mai scriu ceva pe facebook sau pe blog de frică să nu-mi săriți în cap și să-mi doriți să fiu violată eu și familia mea.

Vă rog să vă revedeți mesajele și comportamentul, căci mă tem că și alți susținători s-ar putea să nu mai vrea să se identifice cu voi.

Mariana Galben

 

Plahotniuc premier? Боже упаси!

plahotniuc

Vlad Plahotniuc (foto plahotniuc.md)

Scris de Mariana Galben

Rareori mă dau cu părerea, public, referitor la politică. Dar informația de astăzi oferită de Președinție, precum că Partidul Democrat îl înaintează insistent pe liderul său din umbră, Vlad Plahotniuc, la funcția de premier, mă face să-mi scriu părerea.

De ce nu-mi doresc ca Vlad Plahotniuc să fie premier?

  1. Un premier cu așa imagine automat ne bagă într-o groapă din care degrabă nu ieșim. Partenerii externi de dezvoltare își vor face cruce când vor vedea premierul învestit.
  2. Nu cred că Vlad Plahotniuc e curat ca lacrima. Un om care nu are nevoie să manipuleze și să ascundă ceva nu-și face un holding mass-media și nu numai.
  3. Deși nu judec oamenii fără să-i cunosc personal, iar pe Vlad Plahotniuc nu-l cunosc ca om, cred totuși că el controlează procuratura și justiția. Spusele fratelui lui Dumitru Diacov (colegul său de partid), că procurorul general este controlat de Vlad Plahotniuc, e o confirmare.
  4. Comportamentul miniștrilor PDM mă face să nu-mi doresc un guvern întreg condus de PDM.
  5. Mă îndoiesc de profesionalismul lui Vlad Plahotniuc ca potențial premier.
  6. Nu cred că un guvern condus de Vlad Plahotniuc va face reforme și va duce țara spre UE. Nu cred că Vlad Plahotniuc își dorește în Moldova un DNA românesc.
  7. După ce Vlad Plahotniuc va fi ales prim-ministru ce ne așteaptă? Renato Usatâi președinte? Doamne ferește!
  8. Vreau ca Maia Sandu să fie prim-ministru.

Sper că președintele va avea destulă putere ca să nu-l desemneze în calitate de premier. Mă întreb totuși, de unde voturi? Logica mă face să cred că PDM are voturile PCRM, PPEM și PL. Dar PL s-a crucit de multe ori că nu va vota cu comuniștii. Să vedem, să vedem…

P.S.: Rog ca această postare să fie văzută corect, a fost scrisă de un om simplu, de un cetățean al acestei țări, nu de un jurnalist. Opinia mea personală niciodată nu m-a influențat și nu mă va influența în procesul de muncă.

 

Eu am decis să slăbesc. Acum am minus 20 kg

11015742_10207658007709310_6439446402342145910_o (stânga – luna martie, dreapta – luna noiembrie)

În Republica Moldova e criză mare, cresc preţurile şi tarifele, aşa că nu-i cu putinţă să mai trăiască un om fiind gras, că nu-l ţin buzunarele, şi nici cureaua nu o poate strânge. Aşa că am decis să slăbesc.😀

Acum la modul serios, deja de 4,5 luni sunt în proces de slăbire, tot atâtea luni s-a copt şi curajul meu de a scrie istoria aici şi de a începe să o descriu pe instagram, cu poze. Acum am încredere că voi reuşi să-mi ating scopul şi să slăbesc încă 27-28 sau chiar 30 kg.

Eu sunt o grăsană tipică. Mereu mi-am găsit scuze ca să-mi alint burta. Nu recunoşteam că mănânc patologic de mult şi de nesănătos. Credeam că de vină sunt metabolismul, hormonii, genele, orice, numai nu eu. Până am văzut cum un coleg a slăbit foarte mult, iar exemplul lui m-a marcat şi acum îi sunt foarte, foarte, foarte recunoscătoare. Datorită lui acum cântăresc cu 20 kg mai puţin decât 4 luni şi ceva în urmă.

Deci să o iau de la început.

Eu am cântărit normal când m-am născut, în primele luni de viaţă am adăugat parcă tot normal, dar către 5 ani, când învăţasem a citi, am devenit foarte sedentară. Nu mai zbordam prin mahala, citeam şi păpam. În special adoram dulciurile şi plăcintele cu brânză făcute de mama. Din copilărie n-am mai cântărit normal, pe la 15 ani eu deja aveam 80 kg, iar la 17 ani, când am venit la facultate, avema 85 kg.

Nu aveam probleme cu sănătatea, doar mă enerva să caut haine. Însă oricum găseam tot felul de motive de ce nu mă apuc de slăbit. Nu, am făcut eu nişte încercări, dar le lăsam repejor şi după regim adăugam şi mai mult. Nu ştiu cum pe unii îi ajută dragostea să slăbească, sau eu n-am iubit bine, sau la mine dragostea are alt efect, dar nu slăbeam deloc când mă îndrăgosteam.

Când venea vorba de slăbit eu găseam aşa nişte motive:

  • că eu trăiesc o singură dată şi vreau să mănânc atât cât vreau şi ce vreau (ce idioată, deloc nu mă gândeam că în aşa tempou eu voi ajunge maximum până la 40 de ani)
  • că aşa sunt genele, părinţii tot sunt graşi
  • că aşa sunt eu, că dacă sunt grasă sunt diferită de mulţime (ce gânduri îi dă în cap unui om care nu vrea să renunţe la mâncare)

Îmi era foarte comod la serviciu să-mi iau plăcite, tartine cu salam, o coptură, bomboane, care îmi dădeau energie imediat şi nu trebuia să mă obosesc gătindu-le. Era tare comod seara, după muncă, să merg acasă şi să mă uit un film sau u nserial mâncând seminţe, alune, pesmeţi. Dar totul s-a schimbat când am simţit că la 28 de ani mă doare un genunchi. Am făcut un pas greşit în timpul unui meci de badminton, mi-am făcut o entorsă şi de atunci genunchiul mă supăra foarte tare. Mi-am imaginat că la 30 de ani voi avea nevoie de cârje, că la 35 de ani voi avea genunchiul imobilizat, că voi sta tot mai mult, mă voi îngrăşa şi mai tare, şi va trebui cineva să mă îngrijească, şi mi s-a făcut greaţă de mine. Am început a privi nişte emisiuni despre persoane cu obezitate morbidă şi situaţia lor, şi am zis că eu nu vreau să ajung o legumă din cauza că nu pot renunţa la mâncare.

4,5 luni în urmă mi-am văzut un coleg din presă care ţinând un regim special a slăbit timp de un an 40 kg. M-a impresionat rezultatul lui şi am decis să încep şi eu. Nu am aşteaptat ziua de luni, nu am aşteptat prima zi din lună, am început chiar a doua zi. La început eram panicată. Deşi regimul îţi permite să mănânci cât poţi, dar nu tot ce vrei, eu mă temeam că la prima stare de foame nu voi rezista. Iniţial îmi luam la servicui câte 2 caserole de mâncare, găteam seară de seară destul de mult. Acum iau câte o caserolă, ştiu că mă satur cu mult mai puţină mâncare.

Treptat au apărut rezultate, iniţial minus 2 kg. Când am văzut primul rezultat i-am scris fratelui meu că primul lucru pe care îl fac atunci când slăbesc destul – voi sări cu paraşuta, iar el mi-a răspuns că se pare că cele 2 kg au plecat de la creier🙂

Apoi a fost minus 5, apoi minus 9, şi pe urmă minus 15, la minus 18 mi s-a stopat procesul. Aproape o lună nu am dat jos nimic, pe urmă, în 3 zile s-au dus 2 kg.  Am început regimul la 105,5 kg, acum cântăresc 85 kg. Este greutatea pe care am avut-o în cea mai lungă perioadă de maturitate, 4 ani în urmă aveam 85 kg.

Scopul meu e să slăbesc până la 57-58 sau chiar 55 kg. E un scop frumos, pe care vreau să-l ating inclusiv scriind procesul, va fi o motivare pentru mine să mă laud cu noi rezultate. Dacă reuşesc să motivez astfel şi alte persoane să slăbească, atunci va fi şi mai bine.

Voi posta pe instagram poze cum se schimbă corpul meu, voi posta ce gătesc, ce produse cumpăr şi de unde, dar şi ce proceduri mai fac. Sper în curând să mă pot lăuda cu primul meu cros, acum încă e prea mare greutatea şi risc să-mi traumatizez genunchii, acum doar merg, cam câte 7-10 km pe zi.

Mariana Galben

Sexul din politica moldovenească

Sex

scris de Mariana și Dorin Galben

V-am atras atenția cu titlul? Perfect!

Nu am de gând să scriu opinia mea despre cel mai recent video cu un fost prim-ministru moldovean. Doar 2 mențiuni: 1) viața privată a cuiva nu mă interesează absolut deloc, fie premier sau jurnalist, dacă nu mă afectează personal, nu mă frământă cine cu cine face sex, cum și când, și unde. 2) să urmărești un oponent politic chiar și atunci când face sex, și încă să faci publice înregistrările, înseamnă să ajungi la limita de jos a lipsei de demnitate.

Acum să trec la ideea care m-a făcut să scriu această postare.

Oare jurnaliștii, care sunt folosiți pe post de prezervative de către politicieni, nu s-au săturat? Cât timp pot să-și calce în picioare demnitatea pentru a răbda și a-i promova? În Moldova toți politicienii au prezervativele lor. Acești jurnaliști, pe la evenimente, deseori îi văd râzând de aberațiile spuse de politicienii pe care îi slujesc, semn că ei nu lucrează pentru dânșii din propria convingere.

Credeam că jurnaliștii care îi slujesc pe politicieni o fac pentru salarii, pentru că le trebuie să-și întrețină familiile, pentru că în țară e șomaj. Dar nu este așa. În Republica Moldova niciun jurnalist BUN nu rămâne fără serviciu, fie se angajează în una din puținele redacții neafiliate politic, fie își lansează propria redacție datorită unui proiect cu finanțare externă, avem destule exemple. Nimeni nu moare de foame.

Dacă aș refuza eu, ai refuza tu, ar refuza el și ea să lucreze la comanda lui Vlad Plahotniuc, a lui Vlad Filat, a lui Renato Usatâi, a lui Iurie Leancă, a lui Igor Dodon, a lui Vladimir Voronin, a lui Mihai Ghimpu, atunci acești politicieni ar angaja persoane tot mai neprofesioniste și mai neprofesioniste, iar publicul fiind nemulțumit de produsul mediatic, va evita să mai urmărească sursele media compromise. Așa nici numele noastre nu vor fi murdărite, vom putea activa atât cât ne dorim fiind persoane credibile.

Nu pun într-o oală toți jurnaliștii. Sunt oameni de treabă prin toate redacțiile, indiferent dacă sunt sau nu întreținute de politicieni.

Și da, știu că arată tare urât când un jurnalist se dă cu părerea despre colegii săi, când îi critică și vine cu etichetări scârboase. Însă e tare parșiv să vezi unele mimici și să auzi niște replici când faci cunoștință cu cineva și îi spui că ești jurnalist. E parșiv când oricine aude că ești jurnalist se dă cu părerea că „probabil îi cunoști pe politicieni din TOATE PUNCTELE DE VEDERE”. Eu nu vreau să fiu pusă într-o oală cu jurnaliștii sau pretinșii jurnaliști care își bat joc de această meserie. Vreau să spun cu mândrie că sunt reporter și să-mi fac munca onest.